Ploaie

Mi-e dor....de tot...si sunt tot aici,pierduta in muzica stropilor de ploaie.Aud doar zumzetul lor si tacerea lunii.E frumos,sunt eu cu mine.Imi place si ma simt bine.M-am asezat si mi-am strans genunchii obositi la piept.Imi plec capul si inchid ochii.Aud un cantec de pian ca un clinchet din Cer.Deschid ochii si pot vedea stropi de ploaie ce curg pe ochii mei.E bine,imi pot ascunde usor lacrimile,si zambesc ca pot sa o fac.

De ce sa mai stau aici cand nu e locul meu?Dar nu imi pasa,oricum nimic nu-i la locul lui,iar eu m-am pierdut de mult de mine.Am prea putin timp la dispozitie sa ma regasesc si nu am sa o fac.N-am sa ascund o rana,caci tot ma va durea.Timpul ramas,il risipesc in singuratatea mea,sunt egoista,stiu,dar sunt bine...Ce iti pasa tie,trecatorule prin viata de suspinul meu,cand esti prea grabit sa faci rau si sa ma privesti ca pe o umbra in drumul tau?Mi-am adus aminte de mine asa de tarziu...Mi-e frig si sunt zbarlita toata.Imi lipseste caldura..si imi lipseste ceva...ce nu stiu!Imi lipsesc multe,dar mi-e bine.

Hai lasa...las'asa,nu-ti pasa,mie de ce mi-ar pasa?!

Ma ridic cu capul plecat si imi urmaresc pasii lenesi... caci ei ma duc spre bancuta verde,e departe,dar o zaresc cu ochii mei mici incetosati de lacrimi si vant...imi grabesc pasii...vreau sa ajung nicaieri...!Candva am ajuns acolo,dar nu era nimic,poate nicaieri voi gasi ceva-ul ce imi lipseste.

Ajung la bancuta ce era intr-o vreme de culoarea verde,acum e doar scrijelita de batranete...ma asez p margine,imi ridic privirea,zaresc un batranel langa mine,nu isi clinteste privirea ce o avea atintita catre inainte...ma intorc timid cu privirea in pamant..."Ce faci copila aici..?" "Nu stiu,fug de mine cred...!",iar el ofta spunand"ehe..copila draga,ai sufetulul  mai batran ca al meu,caci nu l-ai vindecat cand a fost ranit,dar inceteaza sa crezi ca in a te resemna consta intelepciunea.Acum ca ai dat cortina vietii la o parte,caci pasii te-au dus grabiti intr-acolo,ia-ti frica in maini si azvarleste-o dincolo de varful acela...il vezi?",aratandu-mi cu degetele lui bolnave intregul cer.....,imi zambeste si in ochii lui calzi ma pot pierde acum,caci vad o neinfinita sinceritate."Acum pleaca de aici copila",imi spuse el.,"infrunta fiarele,caci tu esti tot o fiara,ti-ai lins ranile,iar acum fiind inconjurata ai prins forta de la intreaga gloata.Ridica-ti privirea,nu-ti pleca capul din nou!Zbiara,urla,fa ce simti,si acum lasa-ma singur...nu e locul tau aici"

"De ce?"

"Caci esti intr-o lume surda si nimeni nu te va crede niciodata,desi auzi glasul acesta....Nu privi inapoi,doar mergi acolo unde te conduce sufletul si pasii vor urma calea aleasa....Zambeste" 

Am plecat auzindu-l inca pe batranel...S-a sfarsit si ploaia,am ajuns pe strada mea,nu-i nimeni si nu-mi pasa!Zambesc si inghit cuvintele....adorm si uit de tot!