Copil

 
Ce ciudat!Niciodata,noi oamenii nu suntem multumiti cu prezentul,incercam sa schimbam viitorul,dar nu putem trece de neobositul si batranul trecut.E mai viu decat prezentul si mai longeviv decat viitorul.
Si cand mi-e greu..mi-aduc aminte ca as vrea sa fiu iara copil.E perioada aceea,izvorul de energie maxima;timpul parea neinfinit si era mai bland cu mine cand eram copil,acum alerg sa pot sa ajung o data cu luna la sfarsitul zilei,dar ma lupt in zadar.
Privesc inainte si realizez caci cu fiecare lacrima de-a mea ma indepartez si mai tare de zambetul colorat al copilariei mele.Ce curat..perfect..proaspat era somnul ratiunii mele...era copilaria mea!
Imi bat capul cu atatea lucruri marunte si cu stupoare ma hlizesc ironic cand imi aduc aminte de mine.
Nu as da timpul inapoi nici sa repar greseli si nici sa mut muntii din loc,ci doar sa fiu mereu copil.Am crescut in copilaria mea si mi-e dor de joaca interminabila si somnul dulce de dupa,ma trezeam si o luam de la capat.
Trezesc in mine melancolie,gingasia mugurului vietii mele unde ai ramas?
Neobosita eram si ma intreceam cu timpul,iesind aievea invingatoare.
Obiectele din casa copilariei le-am prefacut cu timpul in icoane.Am fost o fetita cuminte.Toti erau mai mari decat mine,eram sfioasa.Uneori cantam.Alteori priveam cu mirare la problemele celor mari,pe care le intelegeaam in mintea mea,sau cel putin incercam sa mi le explic mie insumi.Mii de intrebari la care abia acum am gasit raspunsuri.
Ce draga mi-era casa saracacioasa a bunicilor.
Si vad cu ochii mintii cum trenul copilariei merge cu viteza catre vamile cerului si nu mai opreste in gara mea.
In copilarie imi doream totul,acum la maturitate imi doresc Ceva Anume...la batranete ce imi voi dori???Oare.."nimic"?Poate inca o secunda in care sa pot clipi,sa pot privi Cerul albastru?Inca o secunda sa pot simti picaturi de ploaie pe fata?Acum suntem prea ocupati cu NIMIC ca se ne mai intereseze de cele ce ne inconjoara.
Dar oare ne gandim cum ar fi sa nu avem nimic din ce avem acum?Fara Soare..fara pasari calatoare,fara vuietul iernii,fara tacerea noptii,fara muzica ploii?
Ignora-ma...Nu-mi vorbi de amaraciunea sufletului tau,caci ai capatat-o cu voia ta,fara sa iti umplii sufletul cu miros de primavara.Trage o gura de aer curat in piept si apoi priveste catre Cer...Inchide ochii si deschide-i in razele de soare!
Liniste si repaus,ma feresc de a fi insultata de altii,caut o viata netulburata si acum ca am cunoscut si vrute si nevrute,ma retrag si imi pare rau ca am incercat sa fiu altfel intr-o lume de nebuni.Decat sa ma schimb,prefer sa ma cunosc numai eu pe mine.Caci in singuratatea mea ostila,ma reduc numai la sine.
Am cautat ajutor in toata zarea..dar cel mai bun ajutor mi-l pot oferi decat eu!

...am invatat!

A trecut o zi si nu mai sunt asa cum vrei tu.Esti rece si distant.Iti cersesc un sarut cu lacrimi in ochi,aproape implorandu-te,dar tu nu vezi,decat dincolo de mine.N-am nevoie de aer,n-am nevoie de apa...aveam nevoie de TINE.
In ce s-a transformat iubirea noastra frumoasa ca un izvor de apa dulce si limpede?Intr-o furtuna de toamna cu nouri negrii si apasatori.
Natura isi urmeaza cu aceaasi fatalitate si nepasare cursul ei,numai eu raman in loc si vad cum te indepartezi.A trai inseamna a te strecura printre legile firii umane trecand de cursele pe care ti le intinde destinul.A iubi,inseamna a gasi poteca din strafundul paduricii ce ti se iveste in cale,care te va ajuta sa ajungi la maxima vietii,devenind un om implinit:trecand prin viata plin de iubire.
Am invatat zilele astea ca aratarea recunostiintei,oricat ar fi ea de discreta,importuneaza pe binefacatorul delicat,in loc sa-l rasplateasca ptr faptele lui bune,il pedepseste.
Timpul nu iarta,caci cu fiecare clipa in mine se aprinde constiinta aceasta de care va vorbeam,o flacara palida si rece,dar care nu aduce decat uscaciune si vesteziciune in calea mea.
Fiecare celula de a lui,traieste in spatele ochilor mei,il vad il simt si ceea ce vad nu e ceva ce ma bucura.Pleaca din viata mea:)cu zambetul pe buze spunandu-mi ca ma iubeste,mintindu-ma ca e bine.Hei!!Dar eu vad ca nu e!In ravna mea nesatisfacuta de a te tine in brate mereu,simt cum ma atrage intreg universul precum un magnet sa ma agat de trupul tau si sa nu iti mai dau drumul in veci,dar tu nu vezi...dar tu nu auzi strigatul lacrimilor mele si nici dorinta buzelor mele,nici nevoia trupului meu.
Stau o clipa...si apoi ma mir...e naiv sa te miri,e cinic sa nu te indignezi.Indiferenta ta nu doare ci ma spinteca precum o lama cu doua taisuri.
Dar deh...adesea amorul nu iarta nimic si nu rupe pt cea mai mare vina!Ti-am cerut indulgenta si tu mi-ai oferit dispret indulcit.De ce?
Acum tu faci o actiune,iar eu trebuie sa ii presupun motivul pt care as face-o eu.Tu spui o fraza si eu ii dau intelesulpe care l-as fi pus eu in fraza ta.Astfel,cum vrei sa te inteleg?Tacerea ta imi provoca curiozitate si imi atata iubirea,iar tie iti da impresia de virilitate.
Dar stiu ca tot ce este etern este zadarnic,precum si nevoia mea de a te face sa intelegi cat te iubesc,dar NIMIC nu este etern!
Am invatat sa nu marturisesc sentimentul nobil pt care am facut o actiune caci nu voi fi crezuta.Voi inventa unul mai putin nobil si-l voi da ca motiv al actiunii mele,ptr ca oamenii sa nu -mi atribuie unul rau de tot.
Am invatat destulde de la tine!Desi tu nu sti,ca nu ai fi vrut sa invat astea!Mi le-ai insfulat fara sa vrei.
Pierdusem tot dar te aveam pe tine si trecea de liimitele maximului fericirea mea,acum ai disparut iar si nu mai am nimic.
M-ai invatat sa pierd si sa te am iar,dar acum e mai greu ca inainte,doar ca nu mai pot lupta.Inainte ma luptam cu gelozia ta,acum ma lupt cu indiferenta.
N-am fost suficient de buna pt tine?
Da-mi voie sa iti spun,sper sa nu prind ziua in care te vei intoarce,desi asa spuneam acum o vreme...caci ma va durea sa imi fie mila sa iti spun ca ai distrus ceva ce era al tau.E unic si il ai o data in viata.Eterna e iubirea mea,doar o vei avea doar dincolo de stele.
...Si ai spulberat tot.O urma de cenusa,mi-a ramas pe umarul gol.Imi pun mainile pe ochii umezi si ma prabusesc pe asfaltul rece.Ce ai facut cu viata mea?
Si s-a terminat..e din ce in ce mai greu,pe zi ce trece,se innoreaza si mai tare in sufletul meu.O furtuna sta sa imi distruga intreg universul.M-am razvratit asupra mea.Gata!Daca tie nu iti pasa mie de ce mi-ar pasa?

 
Adio!

Ploaie

Mi-e dor....de tot...si sunt tot aici,pierduta in muzica stropilor de ploaie.Aud doar zumzetul lor si tacerea lunii.E frumos,sunt eu cu mine.Imi place si ma simt bine.M-am asezat si mi-am strans genunchii obositi la piept.Imi plec capul si inchid ochii.Aud un cantec de pian ca un clinchet din Cer.Deschid ochii si pot vedea stropi de ploaie ce curg pe ochii mei.E bine,imi pot ascunde usor lacrimile,si zambesc ca pot sa o fac.

De ce sa mai stau aici cand nu e locul meu?Dar nu imi pasa,oricum nimic nu-i la locul lui,iar eu m-am pierdut de mult de mine.Am prea putin timp la dispozitie sa ma regasesc si nu am sa o fac.N-am sa ascund o rana,caci tot ma va durea.Timpul ramas,il risipesc in singuratatea mea,sunt egoista,stiu,dar sunt bine...Ce iti pasa tie,trecatorule prin viata de suspinul meu,cand esti prea grabit sa faci rau si sa ma privesti ca pe o umbra in drumul tau?Mi-am adus aminte de mine asa de tarziu...Mi-e frig si sunt zbarlita toata.Imi lipseste caldura..si imi lipseste ceva...ce nu stiu!Imi lipsesc multe,dar mi-e bine.

Hai lasa...las'asa,nu-ti pasa,mie de ce mi-ar pasa?!

Ma ridic cu capul plecat si imi urmaresc pasii lenesi... caci ei ma duc spre bancuta verde,e departe,dar o zaresc cu ochii mei mici incetosati de lacrimi si vant...imi grabesc pasii...vreau sa ajung nicaieri...!Candva am ajuns acolo,dar nu era nimic,poate nicaieri voi gasi ceva-ul ce imi lipseste.

Ajung la bancuta ce era intr-o vreme de culoarea verde,acum e doar scrijelita de batranete...ma asez p margine,imi ridic privirea,zaresc un batranel langa mine,nu isi clinteste privirea ce o avea atintita catre inainte...ma intorc timid cu privirea in pamant..."Ce faci copila aici..?" "Nu stiu,fug de mine cred...!",iar el ofta spunand"ehe..copila draga,ai sufetulul  mai batran ca al meu,caci nu l-ai vindecat cand a fost ranit,dar inceteaza sa crezi ca in a te resemna consta intelepciunea.Acum ca ai dat cortina vietii la o parte,caci pasii te-au dus grabiti intr-acolo,ia-ti frica in maini si azvarleste-o dincolo de varful acela...il vezi?",aratandu-mi cu degetele lui bolnave intregul cer.....,imi zambeste si in ochii lui calzi ma pot pierde acum,caci vad o neinfinita sinceritate."Acum pleaca de aici copila",imi spuse el.,"infrunta fiarele,caci tu esti tot o fiara,ti-ai lins ranile,iar acum fiind inconjurata ai prins forta de la intreaga gloata.Ridica-ti privirea,nu-ti pleca capul din nou!Zbiara,urla,fa ce simti,si acum lasa-ma singur...nu e locul tau aici"

"De ce?"

"Caci esti intr-o lume surda si nimeni nu te va crede niciodata,desi auzi glasul acesta....Nu privi inapoi,doar mergi acolo unde te conduce sufletul si pasii vor urma calea aleasa....Zambeste" 

Am plecat auzindu-l inca pe batranel...S-a sfarsit si ploaia,am ajuns pe strada mea,nu-i nimeni si nu-mi pasa!Zambesc si inghit cuvintele....adorm si uit de tot!

Picaturi de roua...

Natura ne reda culoare vietii si tot ea devine cel mai aprig dusman al universului atunci cand noi ne depasim limitele si cautam in cuferele fericirii mai mult decat ne este permis.
Nimic nu piere,dar devenim umbre ale formelor ciudate ce alcatuiesc vesnicia.
Fiecare petala de floare a campului,fiecare fir de iarba cu picatura de roua pe el,fiecare strop de ploaie asezat pe frunza ramurei de tei,reprezinta un mister.
Mi-ar trebui intregul oxigen de pe Pamant,timpul inmultit cu infinitul Cerului,pulsatia intregii omeniri si vederea fiecarei vietati in parte sa pot descoperii misterul Naturii.
Nu sunt in stare sa aflu cine sunt eu...cum as putea sa aflu ce este adierea de vant ce imi misca suvitele rebele de par ce imi cad pe umeri?!
Nu ma pot satura de enigma eterna a ei.E ostila si razbunatoare,caci indiferenta noastra intrece limite de netrecut.Ascult pulsul intim,incerc sa-i descopar privirea,dar unde esti tu suflet al naturii?Nu fii manioasa natura draga.Respir aerul tau si ma afund in abisul mirosului de iasomie...Infloresc precum un ghiocel tremurand sub un fulg de nea,caci sufletul uman e un imens ghetar.Natura e o mare de contraste cu umbre si lumini,culori calde si reci,dar acum intreaga viata a ramas doar un tablou mazgalit cu un creion vechi...!Revin-o iar in privirea noastra si zambeste cald cum o faceai de obicei,dragul meu Soare!Luna mea misterioasa ramai pe cer si indruma-mi umbra catre negura  tristetii noptii.
Hei..steluta mica,ramai pe Cer,caci m-am obisnuit cu tine.
Natura..nu ne izgoneste cand ne simtim istoviti si parasiti de putere,ne asezam sub ramurile unui stejar vechi,ne sprijinim de el cand ne simtim fara de o imbratisare...dar noi suflete rele trecem nepasatori pe langa frunze ce cad...rupem ramuri din umarul ce ne era odinioara sprijin...!Si ne mai intrebam de ce plange si Cerul...?
Natura se agita,dar omul de ce ar face-o??
Simpla,dar complexa...sincera,dar plina de mister,inselatoare?????Nu!Noi ne amagim ca stim ce-i viata,dar,de ce o facem?
De ce arta incearca a corecta natura?Pt ca si noi incercam sa corectam viata.Perfectiunea nu-i ce cautam noi,ci ceea ce avem,de fapt ce am avut..,insa ne indreptam catre raul ce ne minte.Urmati natura,nu vedeti ca ne indruma?
Pictor al Universului,Dumnezeul meu,eu stiu ca Tu esti in fiecare fulg de nea ce se topeste iarna pe geamul meu,esti in fiecare nor de ploaie de deasupra mea,esti fiecare petala de trandafir pe care o iau in palme si ma imbat in parfumul ei,esti tu in tot ceea ce vad,iar tot ce vad rsti Tu.Esti in mine si in noi,in fiecare clipa.
Nu-mi e frica de TINE,caci stiu ca ma iubesti si nu ai sa imi faci rau nicicand.
Cand mi-e dor sa iti simt parfumul miros o floare,cand mi-e dor de sarutul Tau Parintesc,sarut picaturile de ploaie,cand am nevoie de imbratisarea Ta,strang in brate fiecare fulg de nea,cand Iti simt lipsa privesc catre CASA TA,intregul Cer.